Lansare de carte

Joi 2 aprilie, ora 15.00 îmi lansez noua carte la Cafeneaua Literară EMA!

A sosit, în sfârşit, momentul să lansez „la apă” volumul de poezie „Mic manual de traumatologie. Un volum scris dintr-o suflare (parcă ar fi fost ultima). Un volum al umilinţei suferite în ultimii ani, o reacţie la loviturile primite, la urina care mi-a inundat faţa când – căzut la pământ – atâţia îşi dau drumul, jeturilor, pe mine. Un volum al neputinţei, al zvârcolirii, al revanşei faţă de-o lume indiferentă şi persiflantă la salturile mele mortale… Volumul acesta e-ndreptăţirea ramurii obscure… Să vedem cine va găsi mesajul aruncat în ocean… Poate nimeni. Important e, totuşi, că măcar am încercat să mă opun curentului în care aţi intrat, asemeni piliturii de fier atrase de un magnet. Eu, spre deosebire de voi, nu mă las. Mă opun curentului, magnetului care vă duce pe toţi într-o direcţie dorită doar de el. De aceea, poemele din această carte nu sunt neapărat poeme, ci mai degrabă stări de spirit. Difuze, de o intensitate variabilă, în funcţie de forţa acestor ţipete. Exact ca la sacrificarea unui animal. La început acute, impresionante, apoi din ce în ce mai topite, lipsite de vlagă. Peste care mai târziu se întronează vinovata tăcere. Paradoxal, a victimei, nu a măcelarilor. Aceştia nu au sentimentul vinovăţiei, fiindcă se consideră profesionişti… Ori, scrie asta şi la manual, profesioniştii nu pot avea suflet. Îşi fac doar treaba, curat, în linişte – aşa cum li s-a cerut.

Volumul acesta e un strigăt în cimitirul care se pregăteşte să devină România!

Tangaj

Ce nasol
să fii obligat de fiecare dată
să alegi răul cel mic
numai ca să nu te pricopseşti
cu cel mare

trupuri plutind conjunctural
într-o aparentă armonie
aranjate de grijulii stilişti

sufletul lor urcă în rotocolae
inconsistent precum fumul
devenind instant glazură

lucrurile forţate
ajung mai târziu fără excepţie
tornade în serie

religiozitate demn-afişată
de zei grifoni
defilează în şir indian
voioşi precum o ceată de bătrâni
bălăcindu-se într-o piscină
cu apă termală

de data aceasta sufletul tău
e prins şi el
în burduful acordeonului
la care se cântă în draci

tangajul e-n creştere
inevitabil vei fi aruncat
peste margine

ce nasol
să eviţi în fiecare clipă Marele Rău
alegându-l cu obstinaţie pe celălalt
mai firav

alternativă nu există

(soluţia salvatoare
e ţinută întotdeauna ascunsă
până la acţionarea
butonului de panică)

oricum
binele nu mai poate fi observat

precis e undeva pe-acolo
în spatele răului pitic –
cel cu umerii atât de largi
şi pumnii atât de puternici

nu mai scapă nimeni

Ultimul erou

La moartea lui Ioan Ionochenţiu Glodeanu, supravieţuitor al „fenomenului Piteşti”
Ieri l-au îngropat şi pe ultimul erou
de-acum se vor răsfăţa
şi mai în voie androginii

de când cu plafonarea sexelor
sunt ceva mai mult iubiţi de femei
decât bărbaţii adevăraţi

aşadar de astăzi încolo nu ţi-au mai rămas
de preamărit decât ceva lătrăi
contralătrăi şi poate doi-trei pui de torţionari
bine conservaţi în formolul puterilor
succesive precum serbările dansante
ce se rulează în orăşelele de provincie
ori precum moriştile cu bondari captivi
din rătăcita-ţi copilărie

trebuie să-i urci cu orice preţ pe ăştia
pe un piedestal nemaivăzut şi nemaiîntâlnit
altminteri te ia şi pe tine mama dracului

iar peste ani
(dacă n-ai limbat între timp vei fi precis o relicvă)
ai să te trezeşti într-o bună zi
cu un înalt şi timid recuperator
asemeni ţie odinioară
când ai nimerit în poarta lui Glodeanu
şi neavând altceva mai inspirat de făcut
ai descris amănunţit pentru giboni
viaţa lui neromanţată nefirească
asemeni celor două veacuri
prin care – simţitori – aţi trecut

fără să intuieşti că mai târziu
la proces
primatele vor ţine locul completului de judecată
şi-o să-ţi pună verdictul corect politic
pe care cu prisosinţă îl meriţi

O viziune naivă asupra Apocalipsei

Ai încercat de când te ştii
să schimbi după puterile tale
această lume
ea oricum nu te privea
cu adevărat în ochi
ci mai mult avea cătarea
îndreptată spre glod
desigur c-a încercat şi ea
să te schimbe
dar lucrul nu prea i-a reuşit
ai rămas acelaşi
rezultatul dezastros al luptei directe între
cine schimbă pe cine

identic rămâne numai atotputernicul

pe aici şi pe acolo mişunând
când toate lucrurile s-au spus deja
şi apa abia aşteaptă
să se reverse peste praguri
tu stai nemişcat
o stană de piatră
înregistrezi cataclismul în desfăşurare
punct cu punct şi virgulă cu virgulă

cei care până ieri
îţi cerşeau bunăvoinţa
au ajuns astăzi unicii posesori
ai propriului adevăr
pe care-l distribuie
cu frenezia specifică a ucigaşilor în serie

îţi arată calea pe care
tu o cunoşti mai bine decât ei
fiindcă ţi s-a arătat odată
într-un vis din care nu puteai lua
niciun tren
şi te-nvîrteai pe-acolo
ca-ntr-un laţ fără ieşire
cu fiecare mişcare acesta
se strângea dibaci şi mai tare
şi după cuşcă zidurile
cu geamurile abia schiţate

ei nici măcar nu mai doreau
să ascundă aparenţele
de fapt aparenţele cuceriseră totul
firescul dispăruse cu desăvârşire
normalitatea devenise ceea ce
până mai iari considerai
c-ar face parte din zodia
anormalităţii

trebuie
doar să înveţi totuşi
să-ţi ţii fleanca şi să te uiţi mereu în spate
ca să nu încasezi
încă un pumn în figură

din locul acela periferic
unde stăteai nemişcat lângă îngerul tău
supărat şi prăbuşit atât de jos
încât habar n-aveai dacă
va mai fi capabil vreodată
să-şi ridice ochii

şi nu ştii nici dacă
îţi vor slăbi vreodată presiunea bocancului
de pe gât
aceşti minusculi războinici înseriaţi

fiindcă de moarte – oricare ar fi nuanţa ei
sau poate dimpotrivă de lipsa nuanţei
nu prea ţi-e teamă
faci câţiva paşi
durează la nesfârşit târşâitul tălpilor tale
până ajungi la un pahar cu apă

oricum sufletul şi trupul ţi-s ocupate
de către cineva care se lăfăie regeşte
în ele

îi observi pe ceilalţi
trăiţi la rândul lor
de către cei ale căror trupuri
emană rezonanţe metalice

în orice caz
tu faci deja parte
din preistoria lucrurilor viitoare
deşi nu tragi cu ochiul spre chestii
precum veşnicia
şi nu visezi să traversezi
indecent nemodificat deceniile
asemeni nonagenarului
hotârît să pozeze în Playboy

sau asemeni ciorilor corbilor
şi altor păsări comune
mai ales prin lipsa lor de imaginaţie

Final

Aşa-ţi spui tu acum
când totul din jur se stratifică
un fel lehamite biruitoare
cum o piatră de moară
legată de picioarele realităţilor repetabile:

dacă te-ai fi făcut frate cu compromisul
poate altfel ai fi contemplat urma paşilor
ce i-ai lăsat până acum pe zăpadă

te-ai fi privit într-o
oglinjoară ciobită cu o anumită scârbă
însă precis ar fi trecut repede şi asta
te-ar fi liniştit instantaneu
perspectiva tolbei

dacă te-ai fi făcut frate cu minciuna
ai fi jucat perfect piesa pe care
ai fi avut-o şi tu de interpretat
precum toată lumea
o zi două nouă
nouăsutenouăzecişinouă –

însă necazul e că-n somn te-ai fi dat
până la urmă repede de gol
i-ai fi mărturisit fără să vrei copilului tău totul

dacă te-ai fi făcut frate cu sperjurul
ar fi fost mult mai grav:
te-ai fi spânzurat la apogeul său
Iscariotean mioritic
cu viaţa cariată de adevărul firav şi costeliv
asemeni pârâiaşului care a săpat Canionul

compromisul minciuna sperjurul
teme de nimic
care doar pe tine şi vreo câţiva proşti
vă mai obsedează

comise de acei inşi joviali şi potabili
a căror atrocitate n-o intuieşti decât
în momentul când trec pe lângă oglinzi
şi nu-i vezi reflectaţi în ele

o mulţime de teme care nu se mai discută

păstrătorii genetici ai rasei
le-au inclus demult în instrumentarul
seducţiei şi al supravieţuirii:
lumea trebuie să meargă mai departe
cu orice preţ

nici că se poate altfel
numai cu ei în frunte

Epifanie V

De ce să uiţi dacă-ţi poţi aduce aminte?
sună stupid motto-ul unei firme
de pompe funebre – pe lângă care treci
în fiecare zi şi care
a ajuns deja să te obsedeze

la fel banner-ul pe care zâmbeşte promiţător
o tănără cu înclinaţii evidente spre viaţă
deloc spre tema abordată

aşa că poate ar fi fost mai potrivită
o imagine cu un peisaj de toamnă
sau rima sa perfectă – doamnă
decât apologia făcută cărnii

observi cum ăştia nu sunt în stare
nici măcar să ne vândă onorabil finalul
deşi-l ţin bine pitit în molecule
acesta e totuşi la vedere
şi-ar trebui – asemeni iscusiţilor contabili
să-şi ţină registrele de sentimente la zi

oricum morţii n-ai cum să-i faci publicitate
fiindcă ea lucrează doar singură
şi rămâne cel mai bun agent de vânzări

stranie coincidenţă
corbii din jurul cimitirului
zboară fiecare cu câte o nucă în cioc –
semn că nu poţi scăpa
de indecenta firmă de pompe funebre

până la tine or fi făcut-o probabil doar sfinţii

Reducere la unitate

Te pune dracu’
şi la nunta unor prieteni
aflat sub efectul
celui mai recent volum
pe care-l publicaseşi
le vorbeşti unor inşi
despre beneficiile poeziei
despre rolul
şi virtuţiile sale luminătoare
în destinul unui neam

te-au tot lăsat
minute în şir
să elucubrezi
te ascultau politicoşi
însă păreau uşor stânjeniţi
de gulerele scrobite
care-i strîngeau asemeni un ştreang

erau cuprinşi de o vizibilă emoţie
ai crezut până la urmă
că i-ai convins –
asta după felul în care
gurile lor se transformaseră
într-un mare o

la un moment dat
cel de vis-a-vis de tine
ţi-a tăiat-o brutal
probabil din cauză că fraza lui
aştepta de ani să ţâşnească
la o lumină ceva mai adevărată
după ce fusese
stocată în incubatoare
în caiete cu vechi răvaşe, amintiri
tăieturi
a avut însă darul
să te reducă la crunta unitate:

“până şi Eminescu
a publicat pe timpul vieţii
doar o singură poezie

şi i-a fost de ajuns”

EPIFANIE IV

Ce ghinion
te încadrezi în continuare
la limita suportabilă a nefericirii
fiindcă toate micile răutăţi şi nimicuri
sunt doar un fleac pe lângă patimile
naivilor care au crezut – în viaţă fiind –
că ar putea schimba lumea

altfel spus trăieşti într-un fel de tinereţe
a incipientei tale bătrâneţi

şi acţiunea se desfăşoară într-o cameră frigorifică
transformată în studio de nişte cineaşti
ce reeditează după reţete noi un serial în vogă
din perioada deceniului obsedant
şi permanentizant

producţia – veridică – din clişee
filmată cu camera mişcată exact după gustul lor

oricum rezultatul îl vor contempla singuri
fiindcă spectatorii au dispărut deja:
au plecat asemeni dinozaurilor măturaţi
de curentul iscat de reţelele de socializare
ale noilor glaciaţiuni

Poem cu cinici folclorişti

Doamne cum mai tropăiau cinicii folclorişti
peste pelicula de speranţă
ce mai rămăsese vag presărată
peste sufletul tău
înfigându-ţi în trup mii de ace
care numai la o privire superficială
păreau de brad sănătos de la munte

o nouă montură bollywoodiană

doamne cum le mai sticleau dinţii
măselele puternice fălcile
ochii aparent obosiţi
confecţionaţi din oţel
însă atenţi

totul se desfăşura la vedere
în lumina reflectoarelor
unei televiziuni îndoielnice
masa împărătească ornată cu cergi
portocale şi banane de plastic

interpreţi legănându-se în valuri
precum microbiştii la meciurile de fotbal

îşi împart între ei bancnote noroioase
valabile în fond
exasperându-te la culme
că nimeni nu se prinde de absolut nimic

în realitate
pentru potenţarea jocului
şi atingerea apogeului plăcerii
asemeni actorilor din vintage porn films
ei se prefac a nu-şi da seama
că hangiţa îi masturbează pe rând
cu picioarele pe sub masă

De azi, m-am întors în presă. La ClujManifest.

După aproape patru ani de absenţă ca angajat în presă, dar cu dese apariţii prin mai multe ziare sau reviste, sau cu apariţii în volum, de azi am pornit într-o nouă aventură. Care, habar n-am cum se va sfârşi. E una din numeroasele mele aventuri – unele sfârşite rapid, lamentabil datorită unor situaţii independente de mine, altele după câţiva ani (o veşnicie în presă!). De azi voi semna aproape zilnic articole de toate categoriile, scrise direct din inima oraşului, despre oameni adevăraţi şi nu contrafăcuţi sau de fiţe. Am renunţat, aşadar la colaborarea, care a durat aproape trei ani, cu C.J.C.P.C.T. Cluj ca să mă întorc la viaţa reală. Simţeam că mă ofilesc. Mă zbăteam precum un peşte pe uscat. De azi voi încerca să întâlnesc din nou necunoscutul, neprevăzutul, inefabilul. Am pornit alături de câţiva tineri entuziaşti şi mă bazez pe seriozitatea lor pentru ca lanţul acesta să nu se destrame brusc, aşa cum s-a format, aproape din nimic. Probabil că tot aşa se formează şi tornadele, însă n-am de unde să ştiu acest lucru. Cert e însă faptul că voi fi din nou prezent peste tot – atât cât îmi vor permite puterile, desigur – pentru a vă relata poveşti de viaţă. Urâte, frumoase, dar toate reale, iar printre rânduri o veţi desluşi, probabil, şi pe a mea. La final de 2014 şi început de 2015 sunt din nou pe drum. Fără certitudini, însă alături de voi. Aşadar, ce viaţă frumoasă mă aşteaptă, ca pe vremuri! Vorba marelui Carl Sandburg: “Nu ştiu încotro mă îndrept, dar sunt pe drumul meu! Iată ziarul: http://www.clujmanifest.ro/

LA MULŢI ANI, tuturor cititorilor acestui blog!